În 2023, avem femei pe terenul de fotbal.
De ce mai trebuie normalizată prezenţa lor aici?
Să începem cu începutul: Naţionala Feminină a României s-a oficializat și ne reprezintă în lume din 1990.
Dar după treizeci de ani de la înființare, dincolo de luptele ei de pe teren, încă luptă cu mentalitățile care văd în fotbal un joc și un job bărbătesc.
Luptă cu resursele limitate, condițiile de antrenament improvizate
și mediatizarea insuficientă.
Luptă cu hate-speech-ul misogin, care trimite jucătoarele la cratiţă,
la balet şi la făcut copii.
Luptă cu toate topurile celor mai sexy sau celor mai blonde fotbaliste din țară, din presa senzaţionalistă. Și nu numai.
Misiunea noastră
Credem că fotbalul, ca și chirurgia, aviația sau orice alt teritoriu tradițional masculin, este același pentru bărbați și femei. Aceleași reguli, același balon, aceeași emoţie pusă în joc.
Le susținem pe femeile care au început să-l joace din pasiune pentru el și așa au ajuns să-l joace pentru România, făcând din lumea asta un loc mai bun și mai incluziv pentru noi, toți.
Și vrem să le facem cunoscute poveștile de mici luptătoare care au ales mingea de fotbal şi și-au convins părinții să le lase să joace. Și să plece de acasă, la un club mai bun, dintr-un oraș mai mare.
Și au câștigat cupe tot mai mari, în campionate tot mai bune - pe picioarele lor, de multe ori încălțate cu adidașii de-acasă.
În timp ce-și făceau liceul şi își luau Bacul, absolveau facultăți, înființau mini-campionate locale în orășelele lor, alegeau să aibă joburi în afara fotbalului - sau nu, să se căsătorească și să aibă copii - sau nu.
Ele sunt femeile din Naționala României: fotbaliste, campioane, golghetere, eleve, studente, fiice, veterane, mame, soții, una antrenându-se să devină pompier, alta cu un job în imobiliare. Puternice, diverse și libere să aleagă.
În 2023, ele sunt modelele noastre de femeie